actor

Sol Invictus

miercuri, 22 decembrie 2010

Interviu - Timpul Liber

http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/sufletul-nostru-este-la-teatru-210787.html



Sunt tineri, talentaţi, modeşti, serioşi şi, mai ales, pasionaţi de teatru. Pe Andreea şi George i-am văzut în spectacolul „Lecţia" de la Teatrul de Comedie, unde joacă rolurile principale, „Eleva" şi, respectiv, „Profesorul", un spectacol modern şi original, în care cei doi actori oferă interpretări 
exemplare.

Pe Andreea o puteţi vedea la Teatrul de Comedie („Avarul îndrăgostit", „Lecţia"), Club La Scena („Un cuplu ciudat"), la Prima Tv („Mondenii"), dar şi în show-uri de improvizaţie. Mutat de curând în Bucureşti, George Costin joacă la Teatrul de Comedie în „Cântăreaţa cheală & Lecţia", la Centrul Cultural pentru 
UNESCO „Nicolae Bălescu", în „Furtuna", dar şi la Teatrul Naţional Târgu Mureş şi Teatrul „Sică Alexandrescu" Braşov. Au debutat împreună la Braşov, iar acum s-au reîntâlnit la Teatrul de Comedie. I-am invitat pe cei doi să ne vorbească despre primii paşi în teatru, despre piesa „Lecţia", dar şi despre ceea ce le place (şi nu le place) în teatru.

Sunteţi amândoi din Braşov, unde aţi 
şi debutat împreună.

George Costin: Da, am debutat împreună la Şcoala Populară de Arte şi la Casa Armatei din Braşov. Erau două trupe de teatru pentru amatori, pe care amândoi le frecventam şi am fost parteneri timp de trei ani. După care drumurile noastre s-au despărţit, eu am mers la facultate la Cluj, Andreea în Bucureşti.

Andreea Samson: Am mers împreună la Cluj, şi eu am dat la facultate acolo, am intrat şi la Cluj şi la Bucureşti, am ales Bucureştiul. Şi uite, cumva, destinele noastre s-au reîntâlnit.

V-aţi reîntâlnit pentru spectacolul „Lecţia".

G.C.: Eu am senzaţia că parcă nu au trecut şapte ani de când nu ne-am mai văzut. Eu nu ştiu cum mă găseşte pe mine Andreea, eu o găsesc neschimbată şi nu mi se pare că a trecut atâta timp.

A.S.: Aşa este, nu ne-am îndepărtat. Prietenii pe care ţi-i faci în adolescenţă rămân prieteni adevăraţi. Ne-am înţeles foarte bine. O dată ce te formezi cu un om, n-ai cum să nu te înţelegi cu el şi să nu vibrezi. Şi ne potrivim, avem acelaşi stil

.

A fost prima întâlnire cu teatrul lui
Eugène Ionesco?

A.S.: Nu, am avut şansa de a mă întâlni cu Ionesco la „Ce formidabilă harababură", în regia lui Gelu Colceag, unde alături de colegii mei mai tineri, aveam roluri mici, dar suficiente pentru a ne familiariza cu teatrul acestuia. Dar ca să-l înţeleg pe Ionesco şi să intru în carne, ca să spun aşa, „Lecţia" a fost o lecţie. La Teatrul de Comedie am mai avut roluri principale, la fel şi la Teatrul Mic, în „Fluturii sunt liberi", dar cel din „Lecţia" este un rol foarte important pentru mine, pe CV pot să-l trec primul. Trebuie să-i mulţumesc domnului Frunză, care mi-a oferit această şansă, după ce m-a văzut în „Fluturii sunt liberi". A fost excepţional momentul în care mi-a spus „vom lucra împreună", a fost excepţional sentimentul de încredere şi confortul de a lucra cu un prieten.

George, tu nu eşti la prima colaborare cu domnul Frunză?

G.C.: Nu, eu sunt doar la a zecea. Dincolo de faptul că joc acum, la Bucureşti, în „Cântăreaţa cheală & Lecţia", noi formăm o echipă de vreo trei ani de zile. Am lucrat alături de domnul regizor Ioan Frunză şi doamna scenograf Adriana Grand, în multe teatre prin ţară.

Spune-ne puţin despre ceea ce se întâmplă în ţară.

G.C.: Mişcarea teatrală din ţară este destul de amplă şi de multe ori se întâmplă lucruri interesante şi bune. De exemplu, eu am fost actor timp de patru ani la Baia Mare unde, poate par

lipsit de modestie, am participat la nişte spectacole importante, spectacole foarte bune, o parte dintre ele au fost aduse şi la Bucureşti - „Caligula", „Faust" şi „Portugalia". De multe ori, un actor de teatru în provincie are şansa să lucreze mult mai mult şi mult mai bine decât în Bucureşti, unde concurenţa este mare, dar şi unde piaţa de muncă este mai ofertantă, în sensul că poţi să faci emisiuni, filme, reclame. Pe când în provincie, activitatea e concentrată sută la sută pe teatru, iar acesta este un lucru bun.

Mulţi spun că Bucureştiul dă tonul şi în teatru. Tu lucrezi mult în provincie, cum stau lucrurile: e un mit sau o realitate?

G.C.: Nu ştiu dacă este neapărat un mit, dar o realitate sigur nu este. Nu se face teatru doar în Bucureşti şi, de cele mai multe ori, din păcate, spectacolele bune, valoroase nu sunt în Bucureşti, le găseşti în alte teatre. Acum, nu ştiu exact de ce se întâmplă lucrul acesta. În ceea ce pri­veşte teatrul, Bucureştiul este sub anumite producţii care se fac în ţară. Bineînţeles că pot fi contrazis, vorbesc de o artă vie, imperfectă, sistemul de valori e dat peste cap şi atunci oricine poate să spună orice. Punctul meu de vedere e că sunt spectacole foarte bune în provincie, mai bune decât cele de pe scenele din Bucureşti.

A.S.: S-a pierdut uşor nevoia de a face teatru pentru sufletul tău, unii îl fac pentru a scoate afară nişte demoni interiori, situaţie pe care unii oameni n-au cum
s-o înţeleagă. Plus

că în Bucureşti viaţa e foarte tumultuoasă, merg la repetiţii, apoi la filmare, seara am spectacole de improvizaţie, trebuie să fac cât mai multe să-mi pot plăti chiria şi facturile. Eu, de exemplu, dacă aş câştiga suficienţi bani din teatru, n-aş mai face televiziune. La teatru e sufletul nostru.

G.C.: Îţi dau un exemplu concret, legat de ceea ce a spus Andreea. Eu, în ultimii 2-3 ani cred că am avut o pauză de vreo două sau trei săptămâni. Acesta a fost timpul meu liber

, în rest, fără să exagerez, cred că am lucrat peste zece ore pe zi, zilnic, la teatru, fără sâmbătă ori duminică liberă, la spectacolele pe care le-am făcut. Ce-i drept, am avut un an foarte plin. La Târgu Mureş, unde am lucrat, n-am avut timp să ies să mă plimb deloc, n-am avut timp să vizitez nici măcar Grădina Zoologică, pe care doream mult s-o văd. Ori, în Bucureşti, nu-i poţi cere asta unui actor, să stea numai în teatru, pentru că lumea aici aleargă să supravieţuiască. E foarte greu să supravieţuieşti doar din teatru şi, dacă vrei, eşti obligat să alergi, să accepţi cât mai multe proiecte. Şi atunci se diluează puţin producţia teatrală în sine. Nu e neapărat o regulă.

A.S.: Bineînţeles, şi în Bucureşti sunt spectacole de valoare. La Teatrul de Comedie, unde sunt mândră să lucrez, sunt spectacole foarte, foarte bune, de exemplu „Casa Zoikăi", care a luat premii UNITER. Eu sunt foarte legată de Comedie, e a doua mea ca­să, lucrez acolo din anul trei de facultate. Aş dori să lucrez mai mult şi cred că pot să lucrez mai mult acolo, să scoată din mine tot.

Ce vă place şi ce nu vă place în lumea teatrului?

A.S.: Din punct de vedere artistic n-am de ce să mă plâng. Sunt înconjurată de actori foarte buni, de colegi minunaţi. Dar din punct de vedere financiar

, suntem ultimii. Avem 700 lei
salariu, ce să zic mai mult?! Îşi bat joc de noi. Deseori suntem comparaţi cu generaţia mare, de aur, cu actori foarte buni, cărora le purtăm tot respectul, însă pe noi nu ne lasă să fim actori, să ieşim la suprafaţă. Oamenii din Guvern ne tot dau în cap cu ciocanul.

G.C.: Mulţi spun că asta e condiţia artistului. Aşa o fi! Pe mine nu mă încântă şi nu vreau s-o accept. Eu cred că noi nu am avut şansa, norocul, pe care l-au avut ma­rile noastre vedete: nu apărem atât de des la televizor. Este singura diferenţă dintre un actor talentat de vârsta noastră şi un actor pe care-l ştie toată lumea. Valorile sunt la fel de mari ca acum 40 de ani. Pe Andreea o vedeţi la televizor, într-o emisiune, dar n-o vedeţi în filme ori în teatru tv. Nici pe mine. Nu ai şansa să te afirmi. Una este să joci doar teatru, alta e să faci şi fil­me, să fii văzut, să fii recunoscut. Şi atunci, e normal să fii nemulţumit de condiţia ta de actor, că poate de multe ori faci sacrificii prea mari pentru rezultatele pe care le ob­ţii. Şi nu mă refer doar la aspectul financiar, ci la faptul că performanţa nu e în­tot­deauna recunoscută ca atare în meseria noastră.

Amândoi v-aţi mutat în Bucureşti, 
ce v-a plăcut aici?

G.C.: Eu am terminat facultatea în Cluj, apoi am lucrat patru ani prin nordul ţării, după care am făcut un master în management

cultural în Bucureşti şi cam aşa am ajuns în Bucureşti. În acest moment, lucrez la Târgu Mureş, la Braşov şi la Bucureşti, însă până anul acesta am lucrat în multe alte oraşe din ţară. Şi, vă spun, Bucureştiul nu este mai urât decât alt oraş. E un oraş mai mare şi, normal, se întâmplă lucrurile la o scară mai mare. Traficul e mai mare, oamenii buni sunt mai mulţi, oamenii răi sunt şi ei, la rândul lor, mai mulţi decât în alte părţi.

Care oameni din teatru v-au influenţat?

G.C.: Întâlnirea mea cu domnul Frunză a fost cu totul specială, cred că a fost şansa mea. Personalităţile marcante din cariera mea de până acum rămân domnul Frunză şi Adriana Grand, doi oameni de teatru în primul rând, de la care am învăţat mult, am deprins un fel de a fi în meseria asta şi un anumit grad de profesionalism. Mi-ar plăcea, mai târziu, când o să am şi eu de dat ceva, să fiu un exemplu pentru ceilalţi. Deocamdată încerc să învăţ cât mai multe de la oamenii valo­roşi pe care-i întâlnesc.

A.S.: Încep cu facultatea, formarea a fost foarte importantă pentru mine. O să încep cu Gelu Colceag, profesorul nostru în facultate care a avut simţul să ne distribuie în roluri care ni se potriveau. Apoi, domnul Radu Gabriel, profesorul de la care am învăţat comedia, continui cu Vlad Masaci, datorită lui fac acum improvizaţie. Apoi sunt colegii mei de clasă, alături de care am continuat să lucrez (de exemplu „Un cuplu ciudat", Club „La Scena") şi bineînţeles colegii de la Comedie. Şi, nu în ultimul rând, domnul Frunză, care mi-a dat rolul elevei din „Lecţia", după Eugène Io­nes­co, şi şansa de a simţi că cresc. Sper din tot sufletul să mai colaborez cu dânsul şi cu soţia sa, Adriana Grand. Sunt mulţi oameni care au contribuit la formarea mea, meseria asta nu poţi s-o faci singur, e o muncă de echipă.

După un an plin, ce v-aţi propus anul acesta de Crăciun?

G.C.: Crăciunul e sărbătoarea mea prefe­rată. Îmi doresc să fiu doar cu oamenii cu care vreau să fiu: cu familia, cu prietenii mei, acasă. Nu ţin neapărat să mănânc ceva anume, însă îmi plac mirosurile, mai ales în dimineaţa de Crăciun, când miroase a mâncare, prăjituri, cozonac.

A.S.: Merg acasă! Sigur! Nu există să nu fiu cu mama, cu bunicii, cu toată familia în jurul mesei. Îmi doresc sănătate şi 
linişte şi asta vă doresc şi vouă!

luni, 15 noiembrie 2010

bursa RIFF

astazi am participat la lansarea oficiala a bursei RIFF "pentru sustinerea financiara a celor care definesc spiritul tanar si performanta de exceptie in teatrul romanesc" oferita de RIFF Holding International prin intermediul Asociatiei pentru Studii si Cercetari in Domeniul Teatrului Euro-Thalia. Bursa i-a fost oferita lui Marius Manole. actiunea mi s-a parut un gest cu totul deosebit. felicitari!

luni, 8 noiembrie 2010

Furtuna, Shakespeare


CENTRUL CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu"

prezinta premiera spectacolului cu piesa

FURTUNA

de William Shakespeare

directia de scena: Victor Ioan Frunză

decorul si costumele: Adriana Grand

Cu: IOANA BARBU, GEORGE COSTIN,

ALEXANDRU ION, SORIN MIRON

FURTUNA / Comedia Imposibilului

Când vechii cartografi ajungeau la capătul Lumii, obişnuiau să scrie: De aici încolo sunt dragoni. Furtuna este o comedie venita din taramul dragonilor, in care Sacrul este camuflat în Profan. O poveste al carei motto poate fi o deviza a NASA: Totul e posibil! Imposibilul ia doar ceva mai mult timp. Este comedia Libertatii si a Identitatii, alegoria populara a confruntarii dintre omul artistic si omul mediocru. Prospero, un om agăţat de stânca speranţei vs. Caliban, un inocent primitiv si straniu, incapabil de a sesiza răul pe care îl comite.

Furtuna ne arata cum poti transforma o vulnerabilitate în avantaj. Ne spune ca teama de eşec te menţine învingător si ca omul trebuie să ia măsuri pentru a restabili echilibrul şi onoarea.

Furtuna – a face teatru cu tine insuti!

O poveste despre Om şi aşezarea lui în Cotidian.

Furtuna – o comedie a paradoxului!

Spectacolul a fost pus in scena in 36 de repetitii si a avut patru reprezentatii de test pana la premiera. Patru actori interpreteaza 15 personaje intr-un spectacol de 1 ora si treizeci de minute, fara pauza.

Premiera: duminica, 14 noiembrie 2010, ora 19.00

in sala CENTRULUI CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu”

Str.11 Iunie nr.41, sector 4, Bucuresti, sector 4. Tel.: 021/336 43 40 Fax: 021/336 63 75

Urmatoarea reprezentatie: miercuri, 24 noiembrie 2010, ora 19.00

CENTRUL CULTURAL pentru UNESCO "Nicolae Balcescu"

– director general Cristian Sofron –

Institutie publica aflata sub autoritatea Consiliului Local si a Primariei Sectorului 4

vineri, 5 noiembrie 2010

Duminica, 7 - Cantareata Cheala & Lectia

Teatrul de Comedie, 7 noiembrie
ora 19.00

Cântăreaţa cheală
de Eugène Ionesco
în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Doamna Smith Virginia Mirea
Domnul Smith Florin Dobrovici
Doamna Martin Mirela Zeţa
Domnul Martin George Costin
Mary, menajeră Bogdan Cotleţ
Căpitanul de pompieri Dragoş Huluba
scenografia Adriana Grand
direcţia de scenă Victor Ioan Frunză


Lecţia
de Eugène Ionesco
în româneşte de Vlad Russo şi Vlad Zografi

Tînăra elevă Andreea Samson
Profesorul George Costin
Menajera Bogdan Cotleţ
scenografia Adriana Grand
direcţia de scenă Victor Ioan Frunză

miercuri, 3 noiembrie 2010

Vineri, 5 noiembrie, ora 19.00

Furtuna
Furtuna, Shakespeare. Vineri, 5 noiembrie, 2010, ora 19.00, Centrul Cultural Nicolae Balcescu
Cu:
Ioana Barbu - Miranda, Ariel
George Costin - Prospero, Antonio, Stephano
Alexandru Ion - Ferdinand, Trinculo, Alonso, Ariel
Sorin Miron - Ariel, Caliban, Sebastian

scenografia - Grand Adriana
directia de scena - Victor Ioan Frunza

joi, 28 octombrie 2010

Un link util

http://culturadata.ro/PDF-uri/4.%20Studiul%20statistici%20comparative.pdf

Statistici comparative ale sectorului cultural din România şi din câteva ţări europene

luni, 25 octombrie 2010

Casting

Teatrul Metropolis organizeaza auditia pentru spectacolul „Angels in America” de Tony Kushner, directia de scena Victor Ioan Frunza.
actori/ actrite – 18 - 35 ani
inscriere la: auditiemetropolis@yahoo.com Informatii suplimentare: 0728 101 325
miercuri 27 oct – 10.00 – 15.00 si joi 28 oct – 10.00 – 15.00
*acte necesare: poza si CV

luni, 18 octombrie 2010

Furtuna

Furtuna, Shakespeare. Miercuri, 20 oct si Vineri, 22 oct, 2010, ora 19.00, Centrul Cultural Nicolae Balcescu, repetitie cu public
Ioana Barbu - Miranda, Ariel
George Costin - Prospero, Antonio, Stephano
Alexandru Ion - Ferdinand, Trinculo, Alonso, Ariel
Sorin Miron - Ariel, Caliban, Sebastian

scenografia - Grand Adriana
directia de scena - Victor Ioan Frunza

sâmbătă, 16 octombrie 2010

In curand

There`s a Tempest coming

joi, 30 septembrie 2010

POLEMICA si DIALOGUL

Din seria "sa consultam dictionarul este sanatos"

polemica este (doar) o lupta de idei, iar
dialogul este forma prin care se realizeaza schimbul de idei si este o caracteristica a lui Homo Sapiens, draga rinocerule!

luni, 27 septembrie 2010

O opinie

In seara aceasta am participat la o lectura publica si o conferinta sustinuta la Ateneul Roman de Herta Muller, laureata premiului Nobel pentru literatura in 2009. Am ascultat cu deosebit interes opiniile doamnei Muller despre comunismul din Romania; s-au citit cateva pagini din noua ei carte, a fost si muzica, dialogul carismaticei Herta Muller cu Gabriel Liiceanu a fost un adevarat spectacol. Dar... mi se pare ciudat, foarte ciudat ca astazi, intr-o tara in care timp de 20 de ani toata lumea s-a preocupat de cine a fost securist, comunist, activist si in care nimeni nu a urlat si nu ulra nici acum, cand e un moment foarte greu, dupa autostrazi, salarii, infrastructura, cultura, invatamant, cand tara este guvernata execrabil, cand ni s-au taiat salariile, presedintele ne injura, ne cearta, se supara si ne sfideaza in functie de cat alcool a consumat cu o seara in urma, e foarte ciudat sa auzi pe cineva ca o condamna pe mama mea si pe tatal meu pentru faptul ca nu au fost eroi si nu s-au sacrificat opunandu-se unui sistem comunist, evident un sistem defect si care a produs victime, dar!! un sistem recunoscut ca fiind legitim de marile puteri, printre care si Germania Federala, acolo unde Herta Muller a trait timp de 23 de ani. Mi-ar fi placut daca Herta Muller, mi-ar fi scris/vorbit (este incontestabil ca stie sa o faca cu talent) despre vremurile de acum. Imi place militantismul, imi plac eroii, imi plac oamenii care spun liber ce gandesc cum face ea, dar cu ce ma ajuta pe mine azi faptul ca imi condamna parintii si poporul pentru ca nu au fost cu totii dizidenti si istoria pe care in loc sa ne-o asumam, ne chinuim inutil sa o negam si sa o condamnam si ratam esentialul. Nu suntem un popor de lasi! Sunetem o tara care a avut ghinionul istoric de a trece printr-o perioada oribila pe care ar trebui sa nu o uitam, dar pe care ar trebui sa o depasim (dracului)!
Este opinia mea, si mi-o asum!

duminică, 26 septembrie 2010

Un Banc

La scoala, profesoara ii intreaba pe copii despre meseriile parintilor lor:

Sandel: Tata este avocat!
Profesoara: Minunat, Sandel. O meserie vocationala, grea..foarte frumos. Urmatorul!
Marcel: Tata meu este macelar!
Profesoara: Foarte bine, Marcel. O meserie grea si necesara. Urmatorul!
etc etc
Profesoara: Bula, tatal tau cu ce se ocupa?
Bula: .... Tata meu..danseaza noaptea intr-un bar si se dezbraca pe muzica si..daca un nenea ii baga destui bani in chiloti se duce cu nenea ala in padure si face ce zice nenea.
Profesoara: Oh..copii, asta este tot pentru ziua de azi. Toata lumea sa iasa in pauza. Bula, tu mai ramai un pic.
copii ies
Profesoara> Vai, Bula, daca stiam asta despre tatal tau nu te mai puneam sa zici. Te rog sa ma ierti.
Bula: De fapt, am mintit. Tata nu lucreaza unde am zis.
Profesoara: dar de ce ai mintit mai Bula?
Bula: Pai...tata este consilierul lui Basescu, dar mi-a fost rusine sa zic.

vineri, 17 septembrie 2010

Punct si mai departe

Azi, 18 septembrie, ora 19.30, avampremiera spectacolului Iunie, de Zoltan Egressy, directia de scena - Victor Ioan Frunza, scenografia - Adriana Grand, Teatrul National Targu Mures.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Z Files

rezonabil - REZONÁBIL, -Ă, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecată sau o comportare raţională; cu judecată; cumpănit, cuminte. ♦ (Despre acţiuni, fapte etc.) Care se menţine în limitele normale, obişnuite; care nu are nimic ieşit din comun; fără exagerări; cumpătat. 2. Care este corespunzător cu valoarea lucrului

Ma tot intreb daca a (incerca sa) fii rezonabil mai este o virtute sau a devenit o slabiciune?! Naiva problema, dar importanta!

marți, 27 iulie 2010

Despre o perioada

Revazand Portugalia acum cateva seri si in seara aceasta Caligula, doua dintre spectacolele produse la Teatrul din Baia Mare, nu mi-am putut reprima un gand, si anume: cata munca si cu cata daruire s-a lucrat la aceste spectacole, si ma refer la toata echipa -actori, tineri elevi, echipa tehnica, creatorii spectacolului - si cat de putin s-au jucat! Ma bucura ca aceste spectacole se difuzeaza si sunt fixate pe suport video, ar fi fost pacat sa se iroseasca efortul deosebit al atator oameni. Cat despre cei care nu le-au mai dorit...nimic!

luni, 26 iulie 2010

interviu Yorick.ro

George Costin a jucat în opt teatre, în ţară şi în Bucureşti. Este unul dintre actorii tineri cei mai apreciaţi. A fost angajat la Teatrul din Baia Mare, iar acum este colaborator al mai multor teatre, printre care Teatrul de Comedie din Bucureşti. Despre măsurile Guvernului?! „Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii.”

Cum comentezi odiseea Ordonanţei 63/2010? Pe tine, personal, te afectează în vreun fel?

Da, mă afectează şi ca om, şi ca om de teatru. Dar în primul rând ca actor. E un lucru care afectează toată comunitatea teatrală. Într-o vreme, actorii erau „prestatori de servicii artistice”. Dacă aşa spune legea, aşa suntem… funcţionari. Dar şi funcţionarii ăştia, dacă tot sunt împărţiţi pe atâtea calupuri de la actori până la cei care lucrează la finanţe, totuşi, ar trebui făcută o diferenţiere. Şi dacă ar fi să spunem că suntem funcţionari – ceea ce nu ne onorează – dar, mă rog, să acceptăm termenul, totuşi mi se pare că nu le poţi pune pe toate într-o singură oală. E o eroare, este un tăvălug care trece orbeşte peste bugetari şi peste toată lumea fără o analiză serioasă. Deci este foarte clar că ce au făcut ei nu a presupus nici un fel de analiză a situaţiei din teatre şi a bugetarilor în general. E clar că s-a făcut la grămadă.

În aceste condiţii, posibilităţile pentru un actor tânăr devin aproape inexistente. Şi aşa este destul de dificil pentru un actor să facă performanţă în meseria asta, e din ce în ce mai greu. Acum, tăindu-se salarii, şanse, posturi, orice – mai au capul să ni-l taie – şansele vor fi mai mici, mai puţine. Asta într-o lume teatrală normală ar crea concurenţă şi ai spune că e un lucru bun. Dar concurenţa se poate crea pe un suport bun. Ok, să fie greu să ajungi acolo… dar când ajungi acolo ca tânăr actor să fii şi plătit. Dacă tot concurezi cu 200 de actori pentru un post – ca să dau, aşa, un exemplu – se presupune că atunci când îl câştigi ai într-adevăr o satisfacţie. Şi nu mă refer numai la faptul că eşti aplaudat la final de spectacol. Trebuie să şi trăieşti din ceea ce faci. Un profesionist până la urmă asta este. Un om care trăieşte din ceea ce face. Or, toată această situaţie va duce la o deprofesionalizare a instituţiilor de cultură.

Crezi în promisiunea guvernanţilor că lucrurile “s-au rezolvat” sau te temi ca pericolul va reapărea?

La ambiţia de care dau dovadă premierul Boc, preşedintele Băsescu şi toţi cei care ne conduc sunt convins că vor găsi alte soluţii. E clar că ei şi-au pus în gând să facă lucrul ăsta şi e clar că în ultima vreme ce-şi pun în gând fac trecând peste cadavre. Dacă n-au reuşit să taie din pensii, au mărit TVA-ul. Sunt convins că dacă nu reuşesc să dea actorii afară o să găsească ei altceva. Am senzaţia că e mai mult o ambiţie decât o încercare de rezolvare a unei situaţii. Nu ştiu, poate luna viitoare, săptămâna viitoare, vom mai afla lucruri noi despre viitorul nostru…

Din punctul tău de vedere şi din experienţa ta, în teatre în acest moment este exces de personal sau e nevoie de personal?

Nu e loc de dat oameni afară. Din ce ştiu eu, pe unde am lucrat, s-au externalizat servicii. Sunt teatre care nu mai au ateliere, care n-au croitori, n-au maşinişti. Şi aşa e criză de personal. Nu ştiu care director de teatru ar putea să spună „Dom’le, am prea mulţi croitori şi nu ştiu ce să mai fac cu ei”. Sau prea mulţi peruchieri. Dimpotrivă, este un mare deficit de personal calificat. Asta o dată. Iar în ceea ce-i priveşte pe actori… Să-i punem laolaltă cu personalul tehnic iar mi se pare ceva în neregulă. Eu cred că sunt prea mulţi actori care n-au unde să joace. E dificil şi periculos să contabilizezi cât joacă un actor. Poate sunt unii care joacă mai puţin şi au salarii mai mari decât unii care joacă mai mult, asta cu siguranţă aşa este. Se întâmplă de multe ori să fie actori plătiţi mai bine ca alţii şi să joace foarte puţin sau deloc. Dar, dacă punem problema de bani, salariile sunt atât de mici, oricum ar fi ele, încât nu cred că e un criteriu să dai afară oameni. Şi nu cred că va ajuta cu nimic bugetul. Plus că eu mai cred ceva. Directorii de teatre vor fi nevoiţi să găsească soluţii. Or, soluţiile s-ar putea să se trezească guvernanţii noştri că sunt mai costisitoare decât dacă ai fi păstrat acei oameni. Pentru că este mult mai scump pentru un teatru să plătească un colaborator – un actor sau un serviciu – decât să-l aibă angajat.

Sunt opt teatre în care am jucat. Nu cred că este un teatru unde să nu-l fi auzit pe director că nu se plânge de lipsă de personal. Nu vorbim numai de actori… Pentru că salariile sunt mici, puţină lume acceptă sacrificiul de a lucra muncă de maşinist sau de croitor. Totuşi, presupune o pregătire, nu e ceva foarte uşor. E destul de greu să atragi oamenii să lucreze acolo, într-un teatru. Volumul de muncă e mult prea mare raportat la salariul pe care-l câştigi. Iar acum, dimpotrivă, să tai şi din salarii 25 la sută, să măreşti şi TVA-ul, şi să-i dai şi pe oameni afară, mie mi se pare un genocid…

Cum te afectează Ordonanţa privind drepturile de autor, care presupune o creştere a cotei forfetare de la 20 la 40 la sută? Şi ce repercusiuni are asta asupra teatrului?

Pe-asta o uitasem… Că sunt deja prea multe. Informaţiile sunt foarte contradictorii. Niciodată nu ştii când, niciodată nu ştii cât, te trezeşti că o lege este constituţională sau neconstituţională, este un haos general şi din asta toată lumea are de suferit. Eu nu ştiu, de exemplu, ce taxe vom mai plăti pentru drepturile de autor, nimeni nu ştie, dacă întrebi toată lumea îţi răspunde: „aşteptăm, încă nu ştim, s-a spus…”

Dar de ce să crească doar la 40 la sută şi nu la 80 la sută? Este ridicol. Nici nu-ţi mai vine să vorbeşti. Despre actori, cel puţin în ultima vreme, toată lumea a avut aşa o părere „Vai, sărăcuţii de ei, ăia care şi-aşa câştigă puţin!”. Să vezi cum o să fim priviţi acum. Suntem o mână de oameni care până acum erau plătiţi prost, vom fi plătiţi şi mai prost şi nu ştiu ce poate să iasă bun de aici. Producţia unui spectacol de teatru va fi din ce în ce mai dificilă. Mă întreb cum vei mai putea monta „Hamlet” care are peste 15 personaje importante. Dar poate că e un lucru bun, poate că o să înceapă să se scrie piese cu două-trei personaje care stau pe două scaune. Poate că dramaturgii ne ajută cu această ocazie să ne scrie piese de jucat pe bani puţini şi fără prea mulţi actori.

Piese de criză…

Da, fie, piese de criză…

E criză, oamenii sunt afectaţi din toate punctele de vedere. A proteja cultura, teatrul în acest moment este un moft?

Nu, nu cred că e un moft. Probabil că multă lume percepe un pic altfel arta, ca pe un lux, ca pe un moft, iar pe actori ca pe nişte trântori care stau acolo şi mănâncă banul public. Sunt convins că asta este percepţia celor care ne conduc şi a multor altora. Dar cred că orice civilizaţie de pe planeta asta nu a fost nimic atâta timp cât n-a avut cultură. Ok, să taie cultura. Ar fi interesant de făcut un experiment. Cu ocazia asta poate guvernanţii noştri o să-l facă. Tăiaţi, dom’le, tot ce înseamnă cultură. Nici comuniştii n-au făcut asta. Sunt curios ce se întâmplă. Ok, fără teatru… Hai să vedem cum e fără teatru, fără cărţi… cred că un dezastru. O ţară fără cultură nu înseamnă nimic, este o funie de nisip pe care o mătură un val rapid.


Monica Andronescu

sursa www.yorick.ro

joi, 15 iulie 2010

Politix

Ma feresc in general sa fac comentarii politice, dar sunt de-a dreptul indignat de atitudinea celor care ne conduc. Suntem in plina perioada de criza pe care este evident ca le-o datoram in proportie de peste 50%, iar domnul Presedinte al Romaniei Traian Basescu si domnul Prim-ministru Emil Boc nu scapa nicio ocazie sa certe si sa urecheze cetatenii tarii care le cer socoteala pentru situatia in care au ajuns. Sunt jigniti si se supara pe oamenii amarati, someri si inundati , intorc spatele si se tin de nas cand trec prin multime, uitand ca acestia sunt cei care, iarta-i Doamne ca acum afla ce au facut, i-au votat pe ritmuri de "Vantul bate, apa trece..."

sâmbătă, 5 iunie 2010

A murit Bíró Eszter













A murit Bíró Eszter. A fost un om bun, demn, solidar şi cinstit, asemeni secuilor din care provine. Însă, în primul rând, Eszter a fost un om de teatru.
A început să lucreze în Teatrul National din Cluj pe când era copil şi a continuat să muncească până şi-a dat duhul – la propriu – pe scândura scenei. Vorbea româneşte cu accentul emoţiei, vorbea maghiară firesc dar, mai ales, vorbea limba teatrului de o înţelegeau toţi. Viaţa ei s-a consumat în culisele scenei din Cluj, de unde conducea, cu glasul ei inconfundabil, majoritatea spectacolelor. Iubea şi înţelegea Teatrul. Din cauza asta n-a apucat să îşi trăiască şi viaţa personală, care aproape că s-a dizolvat printre vieţile fictive ale personajelor de pe scenă. Era curajoasă şi de multe ori risca totul pentru a lua apărarea unor năpăstuiţi. Îşi găsea timp – niciodată n-am înţeles cum – să îndrume spiritual copiii din biserica reformată şi a mai găsit resurse pentru a creşte doi orfani. Cum poţi descrie un astfel de Om care avea toate caracteristicile unui apostol teatral?
Pasiunea pentru Teatru, împinsă până la extrem, a impus o tensiune tragică vieţii lui Eszti. În cazul ei, valoarea omului e dată de intensitatea efortului şi a suferinţelor sale. „Totul sau nimic!”
A murit Eszti şi cabina ruginită din colţul scenei dela Cluj va rămâne goală de acum. Poate va mai stărui o vreme parfumul ei de lavandă, care ne va aminti că ne leagă aceleaşi necazuri pe toţi, că suntem toţi o apă şi-un pământ, adică nişte amărâţi, care ne frământăm sufletul nostru amărât, în teatrele noastre amărâte, pe care un Dumnezeu la fel de amărât ca noi, nu se îndură să le ia odată de pe lumea asta ...


Meghalt Bíró Eszter. Jó ember volt, becsületes, együttérző, tele méltósággal, mint a székelyek, akiknek soraiból származott. Elsősorban azonban színházi ember volt.

Még gyerekként kezdte pályafutását a Kolozsvári Nemzeti Színháznál, ahol mindaddig dolgozott, míg – szó szerint – annak deszkáin ki nem adta lelkét. Az izgalom akcentusával beszélt románul, természetesen magyarul, és ami fő: úgy tudott a színház nyelvén, hogy azt mindenki értette. Eletét a kolozsvári színpad kulisszái között élte le, ahol összetéveszthetetlen hangján vezette le az előadások nagytöbbségét. Szerette és értette a Színházat, ezért saját magára sosem volt ideje. Magánélete a színpadi alakok fiktív életei között teljességgel feloldódott. Bátor volt, sokszor mindent kockára tett, hogy az igaztalanul bántottak mellé álljon. Sosem értettem, honnan van rá ideje, hogy a református gyerekek szellemi vezetésével foglalkozzon és emellett két árva felneveléséhez körülményeket teremtsen. Hogyan is lehetne jellemezni egy ilyen Embert, aki tetőtől talpig színházi apostol volt?

A színház iránt szélsőkig vitt szenvedélye Eszti életében tragikus feszültséggé alakult. Emberi értéke egyenesen arányos érőfeszítéseivel, szenvedéseivel. A ’’mindent vagy semmit’’ embere volt!

Eszti meghalt és megrozsdásodott ügyelői fülkéje a kolozsvári színpad sarkában mostantól üres lesz. Levendula-parfümje talán kitart még egy darabig, hogy emlékeztessen minket arra: ugyanazok a gondok kötnek össze mindannyiunkat, hogy hamuvá leendők vagyunk, nyomorultak, nyomorult lelkünket gyötörjük nyomorult színházainkban, melyeket a hozzánk hasonlóan nyomorult Jóisten nem kegyelmez meg elvenni egyszer végre tőlünk...

sâmbătă, 22 mai 2010

Viata lui Helge - repetitii, Tg Mures. 05.2010

Teatrul National Targu Mures.
Viata lui Helge, C Berg. directia de scena Victor Frunza.
repetitii
in imagini: Ada Milea, Sorin Miron, George Costin, Nicolae Cristache, Elena Purea, Stanca Jabenitan, Sergiu Marocico, Monica Ristea, Victor Frunza. Filmat de Dripal

luni, 12 aprilie 2010

interviu Yorick.ro

George Costin: Teatrul a rămas aceeaşi frumoasă uitare de sine

Postat de Monica Andronescu in 12 April 2010

Pe George Costin, dacă nu l-aţi văzut în rolul lui Caligula, când spectacolul omonim de la Teatrul din Baia Mare a fost invitat în FNT, îl veţi descoperi acum în cea mai recentă premieră a Teatrului de Comedie din Bucureşti, „Cântăreaţa cheală & Lecţia”. Este, cu siguranţă, unul dintre cei mai importanţi actori ai tinerei generaţii, unul dintre acei actori care, atunci când urcă pe scenă, au magnetism, forţă, poezie şi har.

Un tânăr actor, absolvent de actorie la Universitatea din Cluj, impresionează la prima apariţie pe o scenă bucureşteană. Cum a fost întâlnirea cu Bucureştiul pe scenă?

Este prima oară când lucrez la un teatru din Bucureşti, dar nu este prima oară când joc pe o scenă din Bucureşti. Am mai jucat Istoria comică a doctorului Faust pe mica scenă a Teatrului Evreiesc, apoi Deşteptarea primăverii la Odeon, Caligula pe scena de la Operetăun spectacol de pomină, care s-a jucat numai datorită echipelor noastre, fiindcă, în rest, nimeni n-a fost sensibil la umilinţele pe care le-am îndurat în FNT 2008. Anul ăsta termin un Master în Management cultural şi Teatrologie la UNATC, deci nu sunt chiar străin de Bucureştiul teatral şi nici de publicul din Bucureşti.

Este totuşi un debut fiindcă de data asta am lucrat la un teatru din Capitală.

Pentru mine a fost o onoare şi un privilegiu să joc la Teatrul de Comedie, alături de mari actori, cum este de pildă doamna Virginia Mirea, să mă reîntâlnesc după 10 ani cu Andreea Samson – care mi-a fost parteneră în multe spectacole ale trupelor de amatori din Braşov. Parteneri buni, foarte talentaţi şi loiali mi-au fost Mirela Zeţa şi Bogdan Cotleţ sau Dragoş Huluba şi, bineînţeles, Florin Dobrovici. O echipă frumoasă. E un lucru foarte rar şi tocmai de aceea preţios. A fost o întâlnire foarte bună şi poate că ăsta e cel mai important lucru.

Aş vrea să-mi povesteşti despre experienţa ta cu Teatrul din Baia Mare. Cât ai pierdut şi cât ai câştigat, uman şi profesional, de pe urma acelor ani?

Acolo am debutat şi locul de start rămâne întotdeauna însemnat. Privesc acum înapoi şi îmi dau seama că a fost doar o etapă. Primii ani de teatru la Baia Mare au trecut cenuşiu, destul de neutru. În schimb, mi-au deschis ochii spre lumea teatrală reală, radical diferită de imaginea pe care o aveam până atunci. Am înţeles imediat că va trebui să aştept, să acumulez şi să nu ratez prima şansă pe care o voi avea. Şansa mea a fost că din 2007 am putut lucra în echipă cu doi mari artişti. Astfel s-au născut Faust, Caligula şi Deşteptarea primăverii. Au fost doi ani sălbatici alături de Victor Frunză şi de Adriana Grand. Împreună cu ei am creat o trupă bună, am antrenat elevi care voiau să vină la teatru, am instruit tehnicieni, am creat anumite tradiţii. Numai că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Caligula, Portugalia, Faust s-au născut la Baia Mare şi tot acolo au şi murit.

Cea mai importantă experienţă din acei ani a fost, poate, întâlnirea cu mediocritatea agresivă. E o întâlnire de gradul III. Am realizat că nimicul contează, că 8 ani de prietenie care mă legau de colegii mei se spulberă atunci când eşti somat de director să-ţi dai demisia. Am învăţat că sunt singur. Că întâlnirile în Teatru sunt momentele de graţie, sunt rare sau sunt o iluzie. Nu pot spune că am pierdut cei patru ani la Baia Mare. Dimpotrivă. Sunt mai realist acum.

Revenind la „Cântăreaţa cheală şi Lecţia” de la Teatrul de Comedie. Cum s-a petrecut întâlnirea cu teatrul lui Ionesco pe scenă şi reîntâlnirea cu Victor Ioan Frunză?

Mi-am dat examenul de licenţă cu rolul principal din Macbett de Eugene Ionesco. Întotdeauna mi-a plăcut Ionesco, îmi place la fel de mult ca Shakespeare. Un teatru emoţionant, paradoxal ca durerea umană. Pe această platformă s-au construit cele două spectacole. Două poveşti emoţionante, două stiluri de joc diferite, două lecţii: una despre viaţă (Cântăreaţa cheală) şi una despre moarte (Lecţia). E pentru prima oară când joc două roluri, în două spectacole în aceeaşi seară, e challenging.

M-am reîntâlnit cu Victor Frunză la mai bine de un an. M-am bucurat că s-a gândit la mine pentru rolul Profesorului din „Lecţia” şi domnul Martin din „Cântăreaţa Cheală”. Victor Frunză nu este doar un regizor excepţional, este şi un om care dă şanse. Cred în continuare că în viaţă e important să întâlneşti oameni remarcabili, să îi întâlneşti şi să îi reîntâlneşti. Dar să şi fii pregătit pentru asta.

Ce reproş ţi-ai aduce ţie, dacă ai reuşi să priveşti spectacolul din afară?

Sunt atât de multe, încât nu am avea spaţiu aici pentru a le descrie. Nu ştii ce bucuros aş fi dacă măcar o dată aş putea să îmi privesc din sală spectacolul în care joc. Încerc să-mi corectez erorile la fiecare reprezentaţie. Lista e lungă …

Ai citit cronicile care au apărut după premieră… Ce ţi-a plăcut şi ce ţi-a displăcut cel mai tare în felul cum s-a scris despre tine şi despre spectacol?

Hmm … Ştiu foarte bine ce am făcut şi cât de departe am reuşit să ajung cu un rol sau altul. Nu mi-e indiferent ceea ce se scrie despre spectacolele în care joc, dar vreau să cred ca am discernământ artistic. Mă bucură faptul că se consemnează şi se analizează, e important. Dar cronicile ar trebui să intereseze şi publicul – nu-i aşa? Şi am o mare îndoială în acest sens. Opiniile sunt favorabile la adresa spectacolelor şi a interpretării mele, asta mă bucură. Îmi place să fiu pus în discuţie, să fiu “criticat”. Nu-mi plac însă comentariile superficiale şi execuţiile sumare. Referitor la critică, am reţinut o idee de la un profesor din UNATC: atunci când analizezi o operă e important să faci un raport între planul pe care intuieşti că artistul şi l-a propus şi ceea ce el a reuşit să facă. Prefer analizele, nu părerile.

Cum te simţi în acest moment în teatrul românesc sau în sistemul teatral din România?

Cred că voi apuca şi vremuri bune! Am 28 de ani şi 20 de roluri interpretate. Cariera mea, sper, de-abia începe!

Care sunt dezamăgirile pe care le resimte un actor de vârsta ta şi ce aşteptări ai?

Simt că practic o meserie subapreciată (nu mă refer la bani) în raport cu volumul de muncă depus şi, mai ales, natura efortului, dar nu am dezamăgiri în acest sens. Dezamăgit sunt doar atunci când lucrurile nu îmi ies aşa cum mi-aş dori eu să îmi iasă. Mi-ar plăcea să existe mai mulţi regizori de teatru cu care să îmi doresc să lucrez. Mi-ar plăcea ca Arta Teatrală să aibă mai multă vizibilitate. Mi-ar plăcea ca lumea teatrală să comunice mai bine. Mi-ar plăcea să fac film.

Povesteşte-mi dacă ai vrut să renunţi la actorie vreodată până acum.

Nu, aş fi un stupid! Am făcut prea multe sacrificii ca să fac ceea ce fac. Nu am decât o direcţie: înainte.

Cât e de greu să rămâi în teatru, fără să faci compromisuri?

Sincer, nu stiu cum ai putea să faci teatru în adevăratul sens al cuvântului acceptând compromisuri. Poţi face sacrificii, dar nu compromisuri.

Dacă ai ales să nu faci compromisuri şi dacă îţi asumi alegerile făcute, nu e greu deloc. Dar nici uşor …

Spune-mi o întâmplare care te-a convins că ai ales drumul potrivit. Sau poate mai ai îndoieli…

Îmi aduc aminte de privirea unui spectator care a venit după un spectacol la mine şi a stat în faţa mea câteva clipe fără să spună nimic, apoi mi-a mulţumit. Era sincer şi emoţionat şi îmi dădeam seama că îl mişcase foarte tare spectacolul nostru. Emoţionat eram şi eu. Este ceea ce mi-am dorit întotdeauna, să pot face ceva pentru ceilalţi, să pot să împărtăşesc o poveste, o emoţie atât pe scenă, cât şi în viaţă. Nu este un alt drum pe care să-mi fi dorit să îl apuc.

Ce te-ar face să renunţi acum?

Nimic.

Care e cea mai importantă lecţie de actorie (sau de viaţă) pe care ai primit-o până acum şi de la cine?

Citeşte şi învaţă textul! De la Victor Frunză.

Să nu ai aşteptări mari de la oameni şi vei avea numai surprize plăcute.

De la Adi Grand.

Care e povestea care-ţi plăcea cel mai tare în copilărie? Şi ce personaj visai atunci să fii?

Harap Alb.

Şi acum?

Acum sunt un alt personaj în fiecare seară, poate într-o zi o să fiu şi Harap Alb.

Mi-ai spus într-un interviu acum vreo doi ani, după premiera cu Caligula de la Baia Mare, că „teatrul e o demenţă frumos controlată”. S-a schimbat ceva de atunci? Tot asta a rămas teatrul?

Hehe, da, îmi aduc aminte că am formulat aşa. De schimbat s-au schimbat multe de atunci, dar teatrul a rămas aceeaşi frumoasă uitare de sine care te face să te simţi cu adevărat liber. Unii preferă drogurile, eu prefer Teatrul.

sursa: http://yorick.ro/george-costin-teatrul-a-ramas-aceeasi-frumoasa-uitare-de-sine/